Izvorul Mária

Descriere

Izvorul Mária a fost amenajat în 1910, cu scopul de a rezolva problema apei potabile din  stațiune din acea perioadă.
Problema de alimentare a apei potabile a fost prezentată de către actrița Jászai Mari, care, în perioada 1905-1907 și-a petrecut la Sovata sezonul de băi și lunile de toamnă. Cu ajutorul artiștilor și iubitorilor de artă din Budapesta a reușit să strângă suma de 2400 de coroane, în urma organizării unor serate artistice. Din suma adunată a avut dorința de a  construi o fântână ornată, deoarece turiștii foloseau apa pârâului îndepărtat. Datorită entuziasmului și perseverenței actriței și în baza proiectului realizat de către inginerul Radó Sándor, meșterul-pietrar Reiman Károly a construit acest izvor.
Pe basorelieful din piatră de pe fațada fântânii este cioplită și o mască, care evidențiază contribuția actriței  în crearea acestui izvor.
Izvorul Mária a fost dat în folosință în anul 1910, pentru ca: ”să existe în stațiune și un izvor din care oricine  să își poată potoli setea gratuit”. Următorul text a apărut în acel loc: ”1910, Izvorul Mária, ridicat de oaspeții stațiunii, prin  valoroasa contribuție a actriței Jászai Mari.”



În apropiere...

Acest website folosește cookies

Pentru furnizarea unui serviciu îmbunătățit folosim cookies. Vă rugăm să le acceptați pentru o utilizare mai bună a paginii. Mai multe informații aici: Politica de confidentialitate

background-image-for-checkout-overlay